Through the night

Un strop de aer rece îmi invadase camera şi pentru o clipă am putut să respir. Simţeam cum se apropie ploaia, simţeam cum vrea să mă îmbrăţişeze, să mă cufunde în liniştea nopţii şi apoi să mă fure. M-am speriat. Eram doar eu, pierdută-n aşternuturi, nimeni şi nimic să mă salveze. Eu şi camera aparent plină, dar goală, niciun el, nici urmă de fiinţă dragă. Pentru cine oare mai contam eu sau noaptea grea, fără stele? Semănam izbitor cu ea, mă amăgea cu alintul greierilor şi mireasma de nuci verzi, îmi desena feţe pe tavan şi-mi insufla cele mai stranii sentimente. Pentru un scurt moment, am tresărit. Totul se intensifica, părea că mă adâncesc tot mai tare în necunoscut, dar nu simţeam nici dram de revoltă în suflet. Nu vroiam deloc să mă împotrivesc, ca şi când făcusem un pact pe care nu trebuia sub nicio formă să-l încalc, pluteam şi aşa îmi era mie bine. Eram pregatită să înfrunt dimineaţa, ceva îmi luase minţile.

Se aud pasi. Mult prea confuză pentru a-mi da seama de unde venea zgomotul, am pus capul pe pernă. Pentru două secunde am simţit o mână caldă care-mi cuprindea mijlocul, în încercarea de a se cuibări ştrengar lângă mine, şi-am mormăit un zâmbet dulce. Era atât de bine, mă simţeam din nou liberă, puteam să zbor deasupra tuturor, s-ating norii şi sa pictez stelele pe cer, să chem luna să-mi păzească noaptea, să nu mi-o poată fura nimeni. Astfel, ne-am unit în neputinţa şi veninul strâns de vremeuri lungi şi-am deschis un suflet blând, prostuţ şi îmbătat uneori de vise şi speranţe colorate. Mă regăseam treptat, simţeam durere şi fericire, dezamăgire şi speranţă, eram captiva trăirilor contradictorii, intr-un munte de orgoliu, şi ajunsesem deja în vârf. Ştiam că de acum încolo va fi altfel, ştiam că nu mă pot schimba şi începusem să sper.. La o nouă zi, un nou început ..