Through the night

Un strop de aer rece îmi invadase camera şi pentru o clipă am putut să respir. Simţeam cum se apropie ploaia, simţeam cum vrea să mă îmbrăţişeze, să mă cufunde în liniştea nopţii şi apoi să mă fure. M-am speriat. Eram doar eu, pierdută-n aşternuturi, nimeni şi nimic să mă salveze. Eu şi camera aparent plină, dar goală, niciun el, nici urmă de fiinţă dragă. Pentru cine oare mai contam eu sau noaptea grea, fără stele? Semănam izbitor cu ea, mă amăgea cu alintul greierilor şi mireasma de nuci verzi, îmi desena feţe pe tavan şi-mi insufla cele mai stranii sentimente. Pentru un scurt moment, am tresărit. Totul se intensifica, părea că mă adâncesc tot mai tare în necunoscut, dar nu simţeam nici dram de revoltă în suflet. Nu vroiam deloc să mă împotrivesc, ca şi când făcusem un pact pe care nu trebuia sub nicio formă să-l încalc, pluteam şi aşa îmi era mie bine. Eram pregatită să înfrunt dimineaţa, ceva îmi luase minţile.

Se aud pasi. Mult prea confuză pentru a-mi da seama de unde venea zgomotul, am pus capul pe pernă. Pentru două secunde am simţit o mână caldă care-mi cuprindea mijlocul, în încercarea de a se cuibări ştrengar lângă mine, şi-am mormăit un zâmbet dulce. Era atât de bine, mă simţeam din nou liberă, puteam să zbor deasupra tuturor, s-ating norii şi sa pictez stelele pe cer, să chem luna să-mi păzească noaptea, să nu mi-o poată fura nimeni. Astfel, ne-am unit în neputinţa şi veninul strâns de vremeuri lungi şi-am deschis un suflet blând, prostuţ şi îmbătat uneori de vise şi speranţe colorate. Mă regăseam treptat, simţeam durere şi fericire, dezamăgire şi speranţă, eram captiva trăirilor contradictorii, intr-un munte de orgoliu, şi ajunsesem deja în vârf. Ştiam că de acum încolo va fi altfel, ştiam că nu mă pot schimba şi începusem să sper.. La o nouă zi, un nou început ..

Vacanţă?! Din plin!

Uitasem complet ce înseamnă să fii cu adevărat în vacanţă. Spre fericirea mea, am descoperit chiar astăzi. Dovada cea mai elocventă? Postez chestii pe blog. Din nou! Timpul se pare că îmi permite, inspiraţia mai puţin, însă cel mai mult contează voinţa. Unde e voinţă multă, reuşita e asigurată!
Şi uite-mă acasă, cu voinţa mea cu tot, cu bagaje, caldură mare etc, etc. Lipseşte un bilet de avion şi-o locaţie exotică, lipsesc cocktail-urile (cacofonie? da? nu? who cares?) cu umbreluţe colorate, marea. Vară e din plin, o trăiesc în fiecare minut, pe fiecare particică de piele, cu fiecare gură de aer. E vară şi la colţul străzii, şi în centrul-centrului, şi în casă, e vară peste tot. Plăcut sentiment, chiar foarte plăcut dacă stau bine să mă gândesc la programul pentru zilele, săptămânile şi chiar lunile următoare - leneveală la cote maxime, "maxim am spus!".

.. şi sunt fericită :)

Amalgam

Simt ca explodez. Si nu e intocmai o exagerare de-a mea, o alta chestie gen ‘hai sa ma mai plang putin’! Chiar simt asta. E grav. De cateva zile bune alerg ca bezmetica dintr-o parte in alta, ma chinui sa invat treburi care aparent (sau cel putin pentru mine) nu au nicio logica sau vreo importanta majora in viata asta, a mea.

Ma trezesc tot de partea cealalta, compunand bloguri sau gandindu-ma la cine stie ce minunatie de creatie vestimentara. Fotografia a ramas pe dinafara, am exclus-o din ecuatie, cu regrete profunde, insa e clar ca trebuie sa fac ceva in privinta asta. Suna a redresare! Nu, ca mi-e bine asa sau ..sau nu, nu, nu. Chiar e ceva deplasat, sunt o ciudata, ma izbesc de tot ce ma inconjoara si impactul nu cred ca e unul constructiv. Fac de toate si totusi nu fac nimic. Caut cu disperare rochia mult dorita pentru banchet si nu reusesc nicicum sa dau de ea, desi sunt constienta de zilele (putine la numar) care au ramas pana la acest ‘wanna be eveniment’ care o sa se termine la fel de repede precum anii de studentie. Mama sigur se bucura, inca un prilej de a-mi ‘sopti’ prin telefon mult cunoscutul, consacratul etc etc ‘Revino cu picioarele pe pamant!’. Ce de metafore, cat de multe subintelesuri imi sunt date urechilor sa le aud. Bun, cicaleste-ma bine pentru ca la mine oricum functioneaza perfect treaba cu ‘Pe o ureche iti intra, pe cealalta iti iese’. Eu fac totul cum vreau eu. Sunt o buna ascultatoare in materie de sfaturi, dar asta nu inseamna ca le si aplic. Constientizez ca respectivul/respectiva zice bine ce zice, dar trebuie probat si pur si simplu nu ma pot abtine. Pana la urma, a demonstrat cineva ca omul ar fi perfect? Eu oricum as fi o exceptie de la regula asta a perfectiunii pentru ca prea ma complac in tot ceea ce fac. Imi place imperfectiunea, imi place sa imi condimentez viata si, din cate mi-am cam dat seama, imi place sa mi-o complic. Imi cam pun singurica eticheta de om ciudat, care nu are nimic din viata cotidiana.

Gata, mai bine pun punct decat etichete. Mi-e teama ca mai descopar ceva ce nici eu nu stiam, poate.

Vreau vara!

Vreau vara. Vreau cerul albastru si soarele, vreau marea. Vreau sa fiu egoista pentru o secunda, sa ma pierd in visare si sa rup contactul cu realitatea. Sa ma trezeasca forfota de oameni debusolati sau care, dintr-un motiv sau altul, cauta exact acelasi lucru ca si mine- detasare. Mi-am promis. Vara asta! Mi-am promis fericirea. Rabdarea de a intelege intocmai fiecare lucru sau fiinta care ma inconjoara. Rasaritul la malul marii pe nisipul rece al diminetii, apusul si mai apoi noptile interminabile. Nebunie sau relaxare, 2 in 1- Eu!

Imi permit sa trec cu vederea peste urmatoarea perioada, deloc usoara, dar frumoasa. Banchet, curs festiv, batai de cap gen “vai, ce rochie sa-mi fac? si da-i, si cauta ..”, sesiune, nunta, licenta. Mare aglomeratie, e clar ca nu e loc de plictiseala. Sub nicio forma. Dar ce poate fi mai placut decat sa ai cu ce sa iti ocupi timpul? Pentru mine, nimic! Ma cuprinde intristarea, ce-i drept, insa nu-mi doresc sa distrug ce am construit in ultima vreme. Vreau, pot si stiu ca voi reusi. Tot.

Let it rain ..

E pentru prima oara cand simt cum fiecare strop de ploaie imi picura bucurie in suflet. Am deschis geamul larg si stau sa ascult, sa meditez, sa simt miros de primavara. Ma trage patul rau de tot si afurisitul asta de laptop plange dupa afectiune. L-am cam neglijat in ultima vreme, ce-i drept. Atata tambalau si cu sarbatorile astea, multa, multa mancare (gand ce imi cam da fiori la silueta!), reuniunea de familie, colectia de casete audio si muzica anilor '90, cand eram prea mica sa-mi dau seama de toata engleza din versurile lui Dj Bobo sau Aqua cu Barbie Girl. Culmea insa, le stiu pe de rost!
Per total, ma simt obosita, insa nu realizez de ce. Iesitul in oras, verdict: fata cuminte! Dormitul, prea mult. Barfele, la ordinea zilei. Facand o analiza, nu stiu care cum m-au doborat mai tare. Cred ca mai mult s-au plictisit prietenii sunandu-ma si chemandu-ma ba in oras, ba acolo, ba dincolo. Rezultat final? Sunt o mica nesi, dar am gasit si scuza perfecta- tanjeam de ceva vreme dupa relaxare! Sper sa primesc indurare, promitand ca o sa ma revansez.

Si uite-ma in patul meu de acasa, meditand (din nou. cateodata mi-as dori sa fiu lipsita de creier, sa nu mai gandesc atata, sau de sentimente, sa nu ma mai napadeasca atatea amintiri), ascultand ploaia, ingramadita bine de tot sub patura, cu laptopul pe post de calorifer. Terapie pentru suflet, zau asa!

P.S. Multumesc mult celui care mi-a inteles trairile, pentru a le putea expune prin desen! :)

O eM Ge

Se pare ca duc lucrurile de la o extrema la alta. Le duc, le car, "e grele" rau, dar e atat de placuta senzatia, incat mi-as mai putea dori inca 'n' momente neplacute si inca 'n+1' dezamagiri in jurul meu, pentru ca apoi sa pot sa mormai satisfacuta un 'mmm, ce bine e!'. E de-a dreptul placut sa gonesti intr-o veselie prin sensul giratoriu din Marasti, noaptea, cu suta la ora, sa nu stii unde mergi, daca mai ajungi, sau in ce stadiu final. Sa te sune prietenii la ora 2 noaptea ca au trecut prin Hunedoara- my love, in drum spre Sibiu, si si-au adus aminte de cineva, adica subsemnata eu, si cu ocazia asta sa o mai traga de maneca pentru a suta, mia, nu stiu cata oara in legatura cu data de 24 aprilie (biiiig smile) -Araad.Vita de Vie! Haos total!! De data asta exclusiv in sensul bun!

Ciudat, foarte ciudat as putea spune. Nici nu stiu ce sa fac. Sa ma mir toata de imprevizibilul cu care am fost inzestrata, sa stau sa ma plang in stanga si-n dreapta ca nu stiu ce mi se intampla sau pur si simplu sa adopt atitudinea de 'I don`t give a sh*t'? Reflectam. 1 min, 2 min, prea mult deja. Intervine somnul si o sa-mi spulbere si cea mai mica farama de inspiratie; ar fi pacat. Bun, aleg ultima si cea mai sictirita varianta! Asa vreau? Asa fac. Asa simt? Ma gandesc de 2*2*2 .... ori inainte sa fac vreo miscare. Asa cred? Exista posibilitatea sa fie o supozitie corecta. Daca nu, cel putin din punct de vedere gramatical, sigur e!

Asadar si prin urmare, avand in vedere si constatand starea mea de spirit actuala.. imi permit sa ma laud, sa ma felicit si sa-mi trag vreo 2 pumni (palme- prea light) pentru excesul de tampenie (nefondata) de care am suferit in ultima perioada!

Bittersweet

Trag adanc aer in piept si-mi zic "start!", dar constat cu stupoare lipsa acuta de idei. Poate e pentru prima data cand nu stiu ce sa scriu, totul e in contradictoriu cu ceea ce simt, sau .. nu mai simt. Nici eu nu realizez, un lucru e cert, insa : e greu! Ce ti-e si cu lamentatul asta, bulucul de sentimente care nici macar nu se leaga unul cu altul, repulsia fata de ceea ce ma inconjoara. Da, am atins si stadiul asta, in care abia ma mai suport pe mine, ca sa inghit nemultumirile atator oameni care oricum .. nu vor nimic! Si stau sa ma gandesc. Merita? Intr-o lume in care totul se rezuma la "ceea ce vreau eu, asa cum vreau eu - pentru ca numai eu contez si nimeni altcineva". Mi-as dori sa pot sa fiu si eu asa, poate intr-o zi o sa aflu secretul si-o sa-l si aplic. Cineva imi zicea odata : "Nu trebuie sa te schimbi pentru nimeni si nimic in lume, trebuie sa ramai asa, sa fii tu pentru ca multi te apreciaza pentru asta!"

Sa fiu eu, bun. Sunt eu. Nu ma schimb. Raman aceeasi persoana. Pun suflet in tot. Adica tot, nimic exclus din ecuatie. Si, castig ce? Inca n-am ajuns la un raspuns cert, dar il miros .. nimic! Sau hai, o mica reformulare - nimic cert! Pentru ca totul ramane undeva in spate, ai totul si dintr-o data te trezesti cu mana goala, ba mai mult, si cu o palma,2,3 peste fata, ca deh, trebuie sa revii cumva la realitate si sa lasi frumusel visele deoparte.

Dupa mine, as zice asa: 'Fii tu pana la un anumit punct! Cand vezi ca nu se merita, renunta!', asta ca o consecinta a faptului ca prea multa lume pune in practica zicala "Scopul scuza mijloacele". Scop, mijloace .. ok, e bine sa ai teluri in viata, dar sa calci totul in picioare?.. se pare ca asta ar cam fi solutia optima, in ziua de azi. Yey! Evoluam. Defapt involuam, dar suntem prea prinsi in 'nimicul de zi cu zi' ca sa ne dam seama de asta. Ramane la latitudinea fiecaruia. Daca vrem, sigur putem!

I. MEMORIES OF THE PAST

Memories of the past - motivul pentru care ma aflu in fata faptului (deja) implinit, adica acest blog.

Am un sentiment ciudat, de parca as incepe sa compun introducerea la unul din acele proiecte pentru scoala - bagam definitia, sa scurtam drumul cat mai mult cu putinta (scuzati. licenta, sechele). E trist, dar realizez ca mi-am cam pierdut dexteritatea intr-ale blogurilor si expusului de sentimente; a trecut ceva timp si odata cu el s-a pierdut si 'colectia mea de ganduri, atacuri, ups and downs etc etc' de pe yahoo 360. M-am trezit fara ele. Bine, era si normal la modul in care reactionez eu, cam intarziat ce-i drept. Mergand pe ideea ca 'totul se intampla cu un anumit scop', am dat uitarii acea 'ratacire de sentimente' si m-am hotarat sa incep o serie nou-nouta.

To be continued ..