Simt ca explodez. Si nu e intocmai o exagerare de-a mea, o alta chestie gen ‘hai sa ma mai plang putin’! Chiar simt asta. E grav. De cateva zile bune alerg ca bezmetica dintr-o parte in alta, ma chinui sa invat treburi care aparent (sau cel putin pentru mine) nu au nicio logica sau vreo importanta majora in viata asta, a mea.
Ma trezesc tot de partea cealalta, compunand bloguri sau gandindu-ma la cine stie ce minunatie de creatie vestimentara. Fotografia a ramas pe dinafara, am exclus-o din ecuatie, cu regrete profunde, insa e clar ca trebuie sa fac ceva in privinta asta. Suna a redresare! Nu, ca mi-e bine asa sau ..sau nu, nu, nu. Chiar e ceva deplasat, sunt o ciudata, ma izbesc de tot ce ma inconjoara si impactul nu cred ca e unul constructiv. Fac de toate si totusi nu fac nimic. Caut cu disperare rochia mult dorita pentru banchet si nu reusesc nicicum sa dau de ea, desi sunt constienta de zilele (putine la numar) care au ramas pana la acest ‘wanna be eveniment’ care o sa se termine la fel de repede precum anii de studentie. Mama sigur se bucura, inca un prilej de a-mi ‘sopti’ prin telefon mult cunoscutul, consacratul etc etc ‘Revino cu picioarele pe pamant!’. Ce de metafore, cat de multe subintelesuri imi sunt date urechilor sa le aud. Bun, cicaleste-ma bine pentru ca la mine oricum functioneaza perfect treaba cu ‘Pe o ureche iti intra, pe cealalta iti iese’. Eu fac totul cum vreau eu. Sunt o buna ascultatoare in materie de sfaturi, dar asta nu inseamna ca le si aplic. Constientizez ca respectivul/respectiva zice bine ce zice, dar trebuie probat si pur si simplu nu ma pot abtine. Pana la urma, a demonstrat cineva ca omul ar fi perfect? Eu oricum as fi o exceptie de la regula asta a perfectiunii pentru ca prea ma complac in tot ceea ce fac. Imi place imperfectiunea, imi place sa imi condimentez viata si, din cate mi-am cam dat seama, imi place sa mi-o complic. Imi cam pun singurica eticheta de om ciudat, care nu are nimic din viata cotidiana.
Gata, mai bine pun punct decat etichete. Mi-e teama ca mai descopar ceva ce nici eu nu stiam, poate.
asa si eu cu sfaturile ... fac fix invers... sa vad ce iasa :D
RăspundețiȘtergereCred că nu eşti singura în situaţia asta, toţi ne agităm pentru nimicuri inutile. Am atâtea de făcut pentru şcoală şi totuşi prefer să fac cu totul şi cu totul altceva. Licenţa e vai şi amar, proiectele pentru şcoală nu se mai termină, so Anca dragă se vor termina toate în curând, fi optimistă. :) :*
RăspundețiȘtergereSunt cea mai optimista si vreau sa ma gandesc ca totul se va termina cu bine, intr-un final. Spor si bafta multa in urmatoarea perioada! :*
RăspundețiȘtergere