miercuri, 15 iunie 2011

Viaţa într-o continuă schimbare ..

Viaţa într-o continuă schimbare. Şi nu, nu neapărat pentru ceea ce simt sau trăiesc eu în momente ca ăsta, ci pentru ceea ce trăiesc cei de lângă mine şi, odată cu ei, propria-mi persoană.. o perpetuă schimbare. Am realizat că în viaţă trebuie să te aştepţi la cele mai neobişnuite lucruri, bune, rele, sunt parte din tine şi inevitabilul se va produce, mai devreme sau mai târziu! Totul stă în puterea de a merge mai departe şi a da uitării tot ce a durut cândva. Oamenii maturi trebuie să gândească şi să acţioneze ca atare! Trăim într-o societate în care principiile se apropie exagerat de mult de valoarea 0/persoană: ţine minte, şi pentru cei din jurul tău vei fi ‘un 0’! Ne doare, ne macină, ne îngenunchează şi ne târâie prin mocirlă, însă tot ce contează este să ieşim învingători din viaţa asta, să avem puterea să privim înainte, fară resentimente sau regret. E mult prea scurt timpul, şi atunci vin şi zic: de ce sa nu ne bucurăm de el, să apreciem ceea ce avem acum, pentru a nu pierde mai târziu? ..

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu